The Diarrhea

Habar nu ai cat de fericito-nostalgic sunt acum.

As vrea sa ma duc chiar acum si sa cac din mine tot ce imi streseaza existenta. Tot ce imi strica zilele portocalii, ca cele gri oricum depind doar de niste zaruri.

Ce zici? Ca sunt un frustrat? Nu sunt frustrat, pe bune. Deunazi mi-am dat eu seama ca sunt un tare. Sunt un om de nota 9. Inca nu am intalnit pe cineva de 10, iar de 9, cum am spus, cunosc doar unul.

Ma duc in baie, imi dau jos chilotii si ma asez pe capac, care desigur e rece. Imi iau o revista pe care oricum nu o citesc, caci cere concentrare iar eu cand ma cac nu pot sa ma concentrez.
Daca iti raspund la telefon si sunt incoerent, exista cam doua lucruri pe care le-as putea face. Nu ma intelege gresit. Cand ma cac nu e ca si cum creierul meu nu functioneaza. Spre exemplu, in functie de vremea de afara creierul meu imi pune tot felul de intrebari.

'Oare cand va atinge apa, voi simti acel blestemat strop de apa pe cur?'
'Oare o sa mai scot ceva urat din mine azi?'
'Bluup... S-a dus oare la fund sa nu ii mai simt mirosul, sau sta la suprafata sa ma asfixieze si intrun final sa mor?'
'Sa ma uit la ce-am facut, sa privesc la porcariile cu care poluez zi de zi omenirea?'
'Sa ma sterg, sau oare mai scot ceva? sunt capabil sa imi mai stric cumva ziua?'
'Oare o sa scap de diareea asta sufleteasca cand o sa fiu iar indragostit fericit?'

Pare, poate, stupid cand spun ca postul asta nu este despre cacat. nu pretind intelegere, nici eu nu mi-o pot oferi.

noapte buna Taner
esti obosit
dormi.

Cold

Aveam de gand sa incep prin a imi cere scuze ca nu am mai scris. Am stat cam trei secunde si apoi am ras. Fata de cine sa imi cer scuze? Fata de fani? ... am innebunit!
Cat de retardat (si increzut) sunt uneori.. dar eu ma iubesc si asa :)

Ma simt ciudat sa scriu despre mine si despre blogul meu. Pentru o vreme chiar devenise o pasiune sa scriu tampeniile mai rebele care vroiau afara si pentru asta imi izbeau peretii 'cutiei' pe dinauntru. Cele mai tampite au reusit.

Nu am mai scris de doua luni si ceva. Dupa prima luna, simteam o oarecare jena sa mai intru pe blog, stiind ca nu am de gand sa scriu. Si nu intram. Ma simteam vinovat, ma simteam de parca ne-am instrainat.

Simteam ca e un prieten de care am fost apropiat iar acum nu mai sunt. Nu stiu de ce relatiile intre oameni se schimba. De obicei se intampla asa: nu mai vorbiti pentru o perioada, te suna sa te intrebe de viata, te simti oarecum vinovat de ceata care s-a instalat intre voi, poate devii si defensiv si incerci oarecum sa iesi din situatia asta.. sau poate ca nu. Te simti putin prost, si iti spui ca o sa faci sa fie la fel ca inainte. Si uiti.. sau poate esti prea ocupat, sau poate ca deja nu iti mai pasa.

Viata se schimba tot timpul. Prioritatile se schimba ...
Inainte sa vin la facultate, universul meu se invartea in jurul catorva oameni, maxim 15, familia si prietenii cei mai apropiati. O data cu venirea in Bucuresti, in loc sa fac din cinspe douzeci sau treizeci, am inlaturat fara sa imi dau seama pe unii din ei si am facut loc altora. S-a intamplat ca universul meu sa se invarta si in jurul unei singure persoane. Iar cand dai afara oameni din lumea ta, chiar daca total inconstient, regreti ca se intampla. Si uneori simti ca nu e nimic de facut si nu faci nimic. Dar cum explici vechilor tai oameni ca nu le mai poti fi la fel de prieten? Nu ai cum. Si poate te intreaba, sau te intrebi chiar tu, ce s-a intamplat? De ce nu mai suntem la fel de prieteni? Cred ca exista un numar maxim de persoane in lumea ta. Poate ca nu exista timp pentru mai multi. Poate ca daca te-ai imparti in mai multe parti decat poti face fata in mod normal, nu ai mai da acelasi randament ca prieten.

Uneori simt o greutate sa fac unei persoane loc langa mine. Sa il fac din prieten, una din persoanele mele. Pentru ca trebuie sa ii dau din timpul meu, sau din timpul celor care fac deja parte din lumea mea.

Cea mai usoara intrare pentru o persoana e sa iti fure inima. De cele mai multe ori, nici nu ai timp sa te predai si sa o inviti in regatul tau. Caci pe neasteptate te asediaza, iti darama portile, apoi urca pe cele o mie de trepte pe care, cu timpul, le-ai construit pana la donjonul care iti ascunde inima, o gaseste si ti-o fura, lasandu-ti in loc inima ei. Apoi se decreteaza pace..

Oameni puternici

<

Cei mai puternici oameni nu sunt cei care detin putere. Nu sunt cei din spuma societatii. Nu sunt politicienii, nu sunt oamenii de la putere sau cei cu influenta.

In fata mea, un barbat la vreo 50 si de ani, putin gras, vizibil obosit .. era ora 22 si ceva.
L-am analizat putin cum fac cu mai toti oamenii de langa mine cand sunt in metrou.
Avea ambii adidasi vizibili rupti, dezlipiti.. avea o bluza de lana, veche, roasa de timp, o pereche de blugi tociti si la fel de batrani. Intr-o mana tine genul ala de geanta de umar in care isi pune un muncitor mancare la pachet, si ceva haine de munca. In cealalta mana tinea o sacosa cu 4 paini. Ma gandesc ca se intoarce acasa de la munca.
Nu mi s-a facut mila de el. Nu am gandit nici o secunda "Saracul, ce viata grea are!". Cu toate ca vad cat de adanc si repetat ofteaza. Iar fata lui nu afiseaza rusinea pe care mi-ar provoca-o mie adidasii si pe care probabil as incerca sa ii ascund sub scaun. Probabil doar frigul care ii mai suiera din cand in cand ii mai aduce aminte de gaurile din pantofi. Desi ii poti citi usor grijile de pe fata, afiseaza un soi de speranta, pare impacat, pare ca abia asteapta sa ajunga acasa.

Pentru asta nu i-am purtat deloc mila. Dimpotriva, m-am simtit eu mic. Pentru ca am realizat ca ma aflu in fata unui om puternic care imi provoaca rusine numai cand ma gandesc ca eu poate nu as suporta o astfel de viata.. poate as deveni un hot sau poate m-as refugia in bautura.
Pentru ca nu stiu daca as putea sa suport privirile copiilor mei ce nu indraznesc sa spuna ca vor dulciuri sau haine constienti fiind ca asta m-ar intrista teribil.

Acest barbat din metrou care se lupta si se zbate sa supravietuiasca intro viata fie ea si de rahat, si care m-a facut sa realizez ceva nou astazi, este pentru mine un om puternic.
Ii admir forta, este un exemplu de putere, un luptator, si imi pare tare rau ca nu o sa afle asta.
Un copil a carui copilarie desi este stopata prematur din cauza grijilor, problemelor financiare, a unui tata betiv sau a unei mame plecata la munca in strainatate, reuseste sa treaca peste toate astea este un om puternic.
Un adolescent care sacrifica constient din distractia si iresponsabilitatile varstei pentru a invata, stiind ca studiul este singura sansa de a iesi din cacatul saraciei este un om puternic.
O femeie care isi ia viata in maini si il paraseste pe barbatul care le face viata un cosmar ei si copiilor si decide ca se merita o viata poate mult mai grea dar mult mai linistita este si ea un om puternic.

Pare trist postul asta, dar nu trebuie perceput asa. Eu ma simt putin revelat. Nu mai vad oameni puternici in politicienii si magnatii lumii. Sau cel putin nu pentru functiile sau banii pe care ii detin.
Esti puternic atunci faci sacrificii pentru a gasi fericire.

Temporary people.

Oameni temporari, trecatori, pasageri, in tranzit.

Nu conteaza cat de buni imi sunt prietenii.. Sunt constient ca e posibil ca ei sa fie doar niste trecatori in viata mea, sau eu in ale lor. Cei care imi sunt cei mai apropiati azi, probabil vor fi trecuti si ei ca pasageri in biografia mea nescrisa. Sau cine stie... poate va fi scrisa :)) Eu unul,nu stiu cazuri, dar cred ca exista prieteni pe viata. Cel putin imi doresc sa existe.

Momentan, sunt cativa care chiar conteaza: prietenii cei mai buni care imi sunt si colegi de facultate si de suferinta, cativa buni prieteni din fata blocului de acasa, ba am chiar si cateva prietenii frumoase pe net. Acum ma bucur de toti, dar sunt constient ca majoritatea sunt doar trecatori... se vor duce, ne vom desparti la un moment dat.

Pana la 13-14 ani prietenii mei cei mai buni erau cei cu care am copilarit la bunica mea.
Taica-miu (poate cel mai trecut prin viata om pe care il stiu) imi tot spunea ca nu exista prieteni pentru totdeauna, si ca they come and go all the time.
Acum inteleg.. imi spunea de fapt ca relatiile, oamenii, totul este trecator. Si eu ii raspundeam ca noi vom fi intotdeauna prieteni adevarati. Dar acum realizez ca m-am instrainat atat de tare de ei incat nu ne mai cunoastem aproape deloc. Probabil avea dreptate.

Apoi in liceu eram noi 4 prieteni cei mai buni. Ne imaginam ca vom merge toti la facultate, ca vom cuceri lumea. Cel care imi era cel mai apropiat dintre cei patru s-a mutat in clasa a 11-a la alt liceu, si incet, incet, drumurile noastre s-au departat destul de mult. Ne-am schimbat mult amandoi si ne intalnim de cateva ori pe an acum, dar de fiecare data cand se intampla este la fel ca inainte, il simt la fel de prieten.

Acum la facultate am prieteni foarte buni, de suferinta cum am mai spus.
Noi, astia de la poli, vrem sa credem ca suntem putin persecutati :) dar asta e alta discutie. Prieteni prieteni, dar cu siguranta unii se vor intoarce dupa facultate in orasele lor de bastina. Si chiar daca nu va fi asa, prietenia pe care o avem acum sigur nu o vom mai putea avea cand vom fi insurati, cu copii.

Pana si iubirile sunt trecatoare.. o iubesti mult pe fata ta... si e normal ca la un moment dat sa te gandesti cum ar fi sa sa fie ea partenera ta de viata, cum ar fi sa fie mama fetitei tale si a baietelului tau... si poate ca te imaginezi peste 10 ani cu ea.. si te gandesti la numele si zodiile copiilor vostri. Si cand se termina realizezi ca ati fost doar niste trecatori unul pentru celalalt.
Totusi sa stiti ca veti ramane un capitol din viata celuilalt va va face, cred, sa nu regretati nimic.
Si daca viata e impartita in capitole, eu imi doresc ca persoana cu care mi-o voi petrece sa reprezinte un lung si fericit deznodamant. Sa fim happy ending-ul celuilalt.

Azi am avut chef de scris pentru ca am revazut o muza :)

Mazzy

Are you anybody's favorite person ?

Are you anyone's favorite person? No
Are you sure? Definitely
How certain are you? Very certain

.. do you want an orange?

Yeah, could I take two?
My girlfriend might want one.

Asta ma face sa ma intreb .. oare sunt persoana favorita a cuiva?
Dar tu? esti?


precizare: dana instabila l-a avut la status inaintea mea :)

Sunt putin dezamagit. Albumul e bun. Dar Parachutes a fost bestial. Si X and Y a fost wow.. si A rush of blood to the head a fost reusit. Viva la vida e doar .. ok.

Ascult Don't panic.. world is really beautiful.. sometimes :\

Viata e frumoasa...

Acum cateva zile, m-am trezit cu o problema, maaare. Era o chestie cu niste ghisee. Mi-au zis in patru locuri ca e imposibil sa ma ajute. Pur si simplu nu gaseam nici o iesire. In urmatoarea zi, treceam pe langa acelasi ghiseu la care ma certasem cu o zi inainte, si m-am gandit sa ma duc din nou, dar de data asta cautam un sfat. Nu ma gandeam ca se mai poate solutiona situatia.
Si s-a nimerit sa fie o alta doamna in spatele ghiseului care mi-a zis ca nu e asa grav si "bineinteles" ca ma ajuta. Din cer... :)

Titlul este acolo... pentru ca orice problema ai avea, se gaseste o rezolvare, mai devreme sau mai tarziu. Da, stiu.. uneori foarte tarziu, poate prea tarziu. Dar se rezolva intr-un final. Viata este si mai frumoasa, atunci cand solutia apare de nicaieri, cand chiar nu te astepti.. atunci cand ai impresia ca cineva de-acolo de sus, trage niste sfori special pentru tine.
Suna cheesy, si naiv, si idiot, dar se mai intampla...

Si sunt momente cand viata e de rahat. Dar probabil e asa.. doar ca sa ma bucur cu adevarat de ea atunci cand e "doar ok".

Viata e frumoasa!

Eram mai devreme in autobuzul 168. Ma indreptam spre Eroilor dar nu stiam a cata statie e. Mancam o merdenea care se sfarama si ma umplea de firimituri.
Vad un barbat ca isi pune o sapca cu inscriptia "Politia comunitara". Il studiez putin. Imi zic: "cred ca isi uraste serviciul...". Era in jur de 21:15 si el mergea sa pazeasca vreo 3 intersectii o noapte intreaga.. Parca ii citeam in privire: "sa imi bag picioarele in ea de viata asta de cacat".
Ma gandeam ca poate putin dialog i-ar reseta starea de rahat in care se afla. Il intreb binedispus, afisez o fata senina, optimista, gata sa ii transmit si lui starea mea.
-Buna seara, aveti cumva idee cate statii mai sunt pana la Eroilor?
Imi raspunde trist.. parca mai avea putin si plangea: "-La prima". Realizez instant ca intentia mea a fost in zadar. M-am pus in situatia lui, patruland 10 ore intro intersectie in fiecare noapte, departe de pat, de nevasta, de copil. Si m-am intristat. Efectul a fost exact pe dos.. in loc sa ii modific putin starea in bine, m-am indispus eu.

La Eroilor, iau 601 spre Grozavesti unde cobor, intru in Carrefour, si imi dau seama ca tre' sa imi sigilez rucsacul, si ca nu am carucior, si imi aduc aminte cat ma enerveaza sa car un cos.
Vad un cuplu tanar care iesea cu un carucior afara.. imi incerc norocul:
-Salut, nu imi dati si mie caruciorul vostru? Uitati nu am 5 mii va dau 10, va rog mult!
Astia isi ridica plasele si imi zambesc:
-Ba da, cum sa nu? .. si le intind banii.
Ea: "Eee, cum sa iti luam banii!?".. eu insist si tipul imi spune zambind: "Daca il vrei, ia-l gratis, altfel nu ti-l mai dau". Le-am multumit si mi-am facut fericit cumparaturile.

Probabil spuneti: ce cacat de poveste e asta, ma? nu e deloc interesant, si mai ales.. de ce naiba zici ca viata e frumoasa!?

Viata e frumoasa pentru ca te mai coboara, te mai urca.. (vorba unei manele).
Eram abatut din cauza gardianului, si probabil as fi avut o seara de rahat in continuare daca nu aparea cuplul asta simpatic sa mi-o salveze. Nu e mare lucru ca mi-au dat 5 mii cadou, e mare lucru ca m-au binedispus.

Aaa, si dupa asta m-a sunat maica-mea.. I-am raspuns la telefon asa: "Alo? Ce faci neniiiii? :D:D"
Am facut-o pe mama mea fericita fara nici un efort. Pur si simplu i-am transmis starea mea.
Ganditi-va putin, un simplu gest, un zambet, o atitudine pozitiva.. poate face pe cineva sa zambeasca, poate chiar sa transmita starea de bine altcuiva..si tot asa.

Si e frumoasa viata cand te gandesti la chestiile astea.

sleep alone

Paste fericit?!

Nu ştiu dacă sunteţi fericiţi că e Paşte sau doar binedispuşi că e sărbătoare, însă sper măcar să vă simţiţi bine lângă familie.
Azi ideea de familie e din ce în ce mai ştearsă, mesele pe care le luam nu demult cu ai noştri nu mai sunt pentru că acum fiecare mănâncă la ce oră vrea, după chef.
Ieşim în oraş la un suc, mergem să mâncăm la mc, kfc, la famous(in cta).. deşi acasă mamele ne gătesc ostropel, friptură, piure, sau ciorbă de perişoare.

Nu mai stăm la televizor cu familia, să ne uităm la aceleaşi tâmpenii cu toţii, să ne certăm pe ce canal ne uităm. Îmi aduc aminte faze de cand eram mic. La tv era un film de acţiune, o emisiune de muzică, un meci..
Şi fiecare era cu dorinţa lui: eu cu filmul, taică-miu vroia meci şi film, maică-mea si sor'mea vroiau muzică. Şi ii convingeam să ne uităm la filmul de acţiune. Şi tot ieseam prost din treaba asta că la un moment dat, ca orice film de acţiune prost avea şi scene de sex, la care imi acopeream ochii şi eu şi sor'mea, şi dacă erau prea toride, se simţea şi taică-miu şi schimba canalul... şi uite aşa ajungeam sa ne uitam la ce vroia sora mea. Şi era mai bine :)

Acum nu mă mai bucur de astfel de momente.. fiecare stă în treaba lui.. unul la tv, altul la calculator, altul la alt tv, ar fi şi greu în condiţiile în care vine sormea la mine sa îmi zică să ne uităm la "Dansez pentru tine" şi eu îi zic
"-Da' du-te mă dincolo dacă vrei să Dansezi pentru mine! " :)
.. si până la urmă, ajung să mă uit şi eu la 'Dansez pentru tine' singur.

Toate astea pentru confortul personal, vreau să fiu liber să schimb canalul când mi se scoală mie, să pot să mă uit la reclame fără să fiu tras la răspundere. Asta e preţul confortului. Pentru confort personal refuz să petrec timp cu sora mea sau cu ai mei. Poate că o rănesc pe maică-mea când vine să stea cu mine la tv şi eu plec la calculator doar pentru că uneori mă simt mai bine singur.. si mi-e ruşine uneori pentru egoismul de care dau dovadă.
Dar sunt sigur că dacă cineva ar avea libertate totală, ar sfârşi singur, fără ataşamente faţă de oameni, nimic care să îl lege de altcineva. Poate că un om liber ar fi un om singur sau.. un om singur ar fi liber?

Chiar vă doresc să fiţi cu familia de Paşte, nu ştiu cum e să îl sărbătoreşti, nici nu sunt curios, dar ştiu că sărbătorile te fac să simţi o căldură liniştitoare, o pace interioară, te simţi protejat şi poate iţi doreşti să fii un o persoană mai bună. Sper măcar să vă bucuraţi de acest sentiment weekendul acesta. După aia vine 1 mai şi o să îl facem cu prietenii, o să bem şi o să mâncăm ca porcii şi o să dormim 15 ore ziua de după :)

Confuz

Azi am realizat că oamenii care nu ştiu ce vor, sunt cei care suferă cel mai mult..
Aş vrea să existe măcar un lucru care să nu îmi dea indoieli.
Ce naiba, mai sunt şi alţii ca mine nu?
Tu ... ştii ce vrei?

Aratam dupa cum simtim

Cand m-am trezit m-am dus la oglinda. Aveam fata inrosita, iritata, ma usturau ochii, cearcanele largi, ma ustura si nasul, aveam parul tocit ca al unui caine vagabond. Eram obosit.. nu neaparat fizic.
Despre caini se spune ca parul le luceste atunci cand sunt hraniti bine. Sunt sigur ca cu totii aratam dupa ce avem in suflet. Eram obosit, eram palid, eram intunecat, tocit. Dar intruna din zile o sa ma trezesc cu zambetul pe buze, cu muzica in cap, o sa ma duc la oglinda si o sa vad o fatza proaspata, o sa ma simt fericit, cu chef de viata. Dar oricum nu o sa ma bucur cat trebuie de starea aia.
Azi-dimineata, primul gand.. gata sunt treaz, acum ce fac? alta zi de cacat, aceleasi teme, aceleasi probleme, ziua de azi nu o sa fie cu nimic mai interesanta decat cea de ieri(nu am facut nimic interesant, nu am schimbat lumea, nu m-am schimbat pe mine).
Si acum, cand ziua sta sa se termine, pot sa spun ca am avut dreptate. Speram la un moment dat la elementul surpriza. Nu a aparut.
Oricum, ma simt ok, stiu ca maine o sa fie frumos.

goddamnit iwannagohome

Mai am 3 examene in urmatoarele 5 zile..
M-am saturat, dar nu pot sa spun ca e prea mare pretul.. sa fii activ 4 saptamani de sesiune pentru un semestru intreg de indiferenta. De-abia astept sa termin sa ma duc acasa.. ma simt ca puiul de vrabie care la un moment dat trebuie sa se desparta de cuib :(
Imi vin in minte tot felul de senzatii legate de acasa. Olfactive, vizuale, auditive... trairi gen "vreau sa ma uit cu taica-miu duminica(sau era sambata?) la "Profetii despre trecut" si sa adorm pe canapea. Sa stau sa o privesc pe mama cum face prajituri si sa mai iau un deget de crema de ciocolata sau frisca cand nu se uita. Vreau sa ma joc 66 cu sor`mea pana cand ajungem la un scor de 50-48 . Sa jucam table pana ne plictisim unu` de altu` .
Mai e putin .. i`ll make it till the end .

Ma hranesc cu fericire...

... si ieri nu am mancat nimic.
Inca de prima data de cand am ajuns in bucuresti am observat ca pe strada, lumea nu se uita la persoanele ce trec pe langa ele.
In Constanta de fiecare data cand mergeam pe strada, sau in mall, sau la scoala si venea din sensul opus o persoana, indiferent de varsta sau sex, avea loc un schimb de priviri. Pentru o
secunda priveai in ochi omul care urma sa treaca pe langa tine. In Bucuresti nu ai sa vezi asa ceva, sau foarte rar. Cand am fost prima data in carrefour am fost coplesit de gravitatea situatiei. Era atata lume, incat am obosit sa ma uit la fiecare persoana in parte. Nu faceam fata. Si am dat vina pe faptul ca e obositor sa ii privesti pe toti. E prea aglomerat, e greu sa ii "numeri" pe toti.
De fiecare data cand treceam pe langa o tipa si nu "faceam schimb de ochi" ma enervam usor si ma simteam respins :)) serios, in Constanta f rar se intampla sa treci pe langa o fata (daca esti baiat), sau pe langa un baiat daca esti fata, si sa nu iti faca o poza cu privirea. Foarte rar.
Dar ieri, ma simteam de parca mi-as fi ratacit busola, eram abatut, ganditor... ma simteam singur.

Si asa m-am gandit sa merg in carrefour in ideea ca nu o sa ma mai gandesc la nimic. Era vreo 6-7 seara, intuneric. Nu am luat-o ca de obicei prin spate (p22-p25-p27-r2) ci am facut drumul pe splai prin fata regiei ca deh, poate vad o fata dulce si ma "indrogastesc" pt 5-10 minute si uit de 'ganduri'.
Lucru care nu s-a intamplat, nu pentru ca nu erau simpatice ci pentru ca nu reuseam sa ma uit la nimeni, eram asa de abatut si sictirit, incat mi-era lene sa imi ridic privirea din punctul mobil de pe asfalt la 3-4 metri in fata mea. Nu m-am uitat la nimeni in ora aia cat am stat in carrefour.

Dar aveam impresia ca toata lumea se holba la mine.
Sa fie oare asta adevarul? Oare lumea din Buc e prea preocupata cu propriile probleme si ganduri ca sa isi mai aglomereze memoria cu noi fetze? Eu pana sa ajung in Bucuresti nu prea stiam ce e aia deprimare dar am pus-o pe seama distantei fata de de familie,de tot ce insemna acasa.

Sa fie oare Bucuresti un oras deprimant?

Cand eram racit si indragostit ...

... o prietena mi-a zis :
-Taner... sa stii ca raceala vindeca iubirea!
Pe moment nici nu am bagat de seama ce a vrut sa zica. Apoi, am inteles. Si acum,

simt ca racesc
si asta ma intristeaza tare .

state of feeling ... #1

(1:20:35 AM): imi aduc aminte tot ce nu a fost... si cat as fi vrut sa fie..
(1:21:36 AM): amintiri care ar fi putut sa fie.. si care probabil nu vor fi...



(1:24:32 AM): mi se deschide incet o rana.. si creste..
(1:24:36 AM): ...
(1:24:56 AM): nu stiu daca o sa imi treaca...
(1:25:45 AM): nici nu stiu daca vreau sa o vindec...


(1:26:25 AM): o apas tare cu mana...
(1:26:30 AM): o persoana draga mi-a zis cand eram mic.. cand ma lovesc.. sa apas cu mana ca nu o sa mai doara

o voce (1:26:47 AM): e bine?
(1:26:49 AM): da
(1:26:53 AM): nu stiam ca esti aici
(1:27:15 AM): doare mai tare 3 secunde
vocea (1:27:16 AM): o sa treaca
(1:27:18 AM): nu trece... doare si mai tare


(1:28:45 AM): m-a lasat... sau poate doar m-am obisnuit cu durerea
(1:28:49 AM): nu stiu daca e bine sau rau

(1:29:25 AM): sunt bine.mi-a trecut

(1:29:43 AM): mai esti??
ea(1:29:51 AM): sunt...

eu(1:31:15 AM): vise placute
EA(1:31:20 AM): eu nu visez

.........